INTERVIU: "Ajutorul Lui Dumnezeu şi al persoanelor apropiate îmi insuflă speranţa şi încredere în ziua de mâine"

Livia Pânzaru (21 de ani) este absolventă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării.
De la vârsta de cinci ani nu mai vede, când a fost diagnosticată cu o maladie gravă care lăsat–o oarbă. În pofida greutăţilor, în anul 2008, a absolvit clasa a XI–a în cadrul liceului cu profil tehnologic pentru copii cu vedere slabă din municipiul Chişinău, a susţinut examenele de bacalaureat şi a obţinut certificatul de profesie în domeniul Operator– computer, pe care a studiat– o în cadrul aceluiaşi liceu.
La moment este anul întâi de masterat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova.

1. Îţi mai aminteşti cum arătau obiectele din jurul tău?

L.P: De fapt, pentru o persoană nevăzătoare, simţul tactil înlocuieşte simţul văzului, cam aşa e şi în cazul meu, eu ştiu exact cum arată fiecare obiect din jurul meu, dar nu aş putea spune exact dacă e vorba de imagini dobândite prin intermediul vederii pe care am pierdut-o definitiv la vârsta de 5 ani, sau de unele căpătate cu ajutorul simţului tactil.

2. Fiind o persoană cu disabilităţi vizuale, care sunt problemele cotidiene de care te ciocneşti?

L.P: Una din problemele cele mai dureroase, nu doar a mea, ci a majorităţii persoanelor cu disabilităţi e neîncrederea oamenilor din jur, a societăţii în general, neîncrederea în capacităţile noastre, în cunoştinţele, în potenţialul nostru, apoi şi altele de gen material; de exemplu, în Europa persoanele cu disabilităţi vizuale se deplasează independent, fie cu ajutorul bastonului alb, fie cu ajutorul câinilor ghizi, special instruiţi, în Moldova însă, din cauza drumurilor, care sunt într-o stare deplorabilă, a automobilelor parcate neregulamentar, precum şi a şoferilor, ce nu respect regulile de circulaţie, deplasarea cu bastonul este foarte periculoasă, unii nevăzători suportând chiar accidente grave, care i-au imobilizat la pat pentru întreaga viaţă, iar cu câine ghid, nu se permite a intra nici măcar în transportul public. În statele europene, un nevăzător are pensia lunară de invaliditate, în valoare de cca. 300 euro şi o compensaţie pentru însoţitor de cca. 700 euro, pe când în Moldova, suma totală a acestora e de 660 lei. În statele europene, după studii, statul îşi ia angajamentul de a angaja persoana cu disabilităţi în câmpul muncii, iar în Republica Moldova, ce-l puţin nu i se dă şansa să se angajeze desinestătător. Cam acestea ar fi câteva din problemele persoanelor cu deficienţe, din Republica Moldova.

3. Cum treci peste barierele ce îţi apar în viaţa de zi cu zi?

L.P: Trec cu ajutorul Lui Dumnezeu, care îmi insuflă speranţă şi încredere în ziua de mine, precum şi cu ajutorul persoanelor apropiate, a familiei, prietenilor, colegilor, cărora le mulţumesc din suflet pentru dragoste, căldură, altruism.

4. Ştiu că eşti studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării.
De unde ai acestă pasiunea pentru jurnalism?

L.P: Încă din copilărie, părinţii şi profesorii considerau că sunt creativă şi că am talent de a scrie, mie însămi îmi plăcea să scriu esee, mici articole pentru revista şcolii, să fiu moderatoare în cadrul festivităţilor ce aveau loc în liceu cu diverse ocazii; mai târziu, prin clasa a X-a, am fost invitată împreună cu câteva colege de liceu la o emisiune televizată; după această emisiune am început să mă gândesc, la posibilitatea de a păşi pe tărâmul Mass-Media, ceea ce am şi făcut pînă la urmă.

5. Care este atitudinea profesorilor faţa de tine?

L.P: Din fericire, profesorii de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, din cadrul USM, s-au dovedit a fi Personalităţi cu adevărat deosebite, posedând calităţi remarcabile nu doar profesionale, dar şi sufleteşti, am avut şi am foarte multe de învăţat de la Domniile Lor, m-au susţinut, m-au în curajat, m-au făcut să fiu mai optimistă, mai luptătoare şi mai perseverentă, fapt pentru care le voi fi mereu nespus de recunoscătoare.

6. Care sunt cele mai stringente probleme cu care te confrunţi la facultate?

L.P: La acest capitol nu mă plâng; e adevărat că am nevoie de puţin mai mult timp pentru a putea studia, pentru că trebuie să scanez cărţile, manualele, pentru a le putea audia la calculator cu ajutorul programelor cititoare de ecran, iar temele predate şi discutate în cadrul prelegerilor le înregistrez cu ajutorul reportofonului, iar apoi le transcriu în formă de text pe calculator, totuşi îi mulţumesc din suflet Lui Dumnezeu, pentru că mi-a dat şansa de a studia, de a avea o profesie, un viitor; pînă la urmă, cred că cine munceşte mai mult, preţueşte mai mlt rezultatele.

7. Anul trecut ai primit diploma de licenţă. Ai reuşit să te angajezi în câmpul muncii?

Din păcate încă nu am reuşit să mă angajez; am sperat la cîteva locuri de muncă, dar până la urmă nu am mai primit nici un răspuns, sunt în căutare, nu mă las uşor bătută, cu voia Domnului, sper că mă voi angaja.

Îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi urez succese în tot ceea ce faci.