Regina Toamnă într– un parc din Chişinău

Toamna în Chişinău

În Chişinău, toamna este romantică, poate pentru că este un oraş aşa de verde, cu multe parcuri ce despart cartiere dar şi cu foarte mulţi copaci plantaţi printre case, blocuri şi străzi, oamenii sunt martorii tăcuţi ai istoriei. Martoră sunt şi eu pentru că m– am născut şi trăiesc în acest oraş.

E mijloc de octombrie şi afară totuşi e cald, vântul adie uşor, soarele inca ne mai incalzeste cu razele sale sfioase, pana când si le va strange pentru a le revarsa asupra noastra in primavara ce vine. 

Păşesc pe covorul moale şi viu colorat de frunze ce– mi şoptesc despre ea– Toamna, care de câteva săptămâni a venit la noi în vizită.

Misterele parcului Valea Morilor

Într– un sfârşit de săptămână am ieşit la plimbare ca să admir şi să savurez culorile parcului Valea Morilor.

Cobor cele 467 de scări din parc. Aici, se simte cel mai bine suflelul toamnei, aici, e locul cel mai potrivit, unde îşi poate ţese ea covorul.

Parcul Valea Morilor de cinci ani încoace arată ca o cariera unde se tot fac lucrări de reabilitare şi reamenajare. Cu cât păşeşti mai domol pe acest pământ cu atât mai uşor poţi descoperi ceva nou în toata această gamă de culori tomnatice.

Admirând natura poţi observa diverse scene din viaţa veveriţelor, fără de care parcul şi– ar pierde ceva din farmecul său.

E interesant să vezi cum îşi adună veveriţa hrana şi cum cu viteza luminii se urcă în vârful copacului atunci când se apropie sau indrazneşte să o fotografieze cineva.

Parcul e locul ideal unde te poţi relaxa, respira aer curat, face sport, plimba cu prietenii, citi o carte…

Unii profesori de educaţie fizică obişnuiesc să vină des în parc cu elevii pentru a face lecţii , deoarece copiilor le este mai interesant şi pot face mai multe jocuri interactive.

Mai încolo zăresc câţiva soldaţi care trag cu ochiul la domnişoare, după care îşi continuă drumul.

Unul din soldaţi îmi spune gâfâind şi un pic speriat, de frică să nu fie observat de către sergent, că abia e la primul cerc şi mai are încă trei de alergat. La care eu i– am urat spor şi armată uşoară.

Prietenia mea cu Toamna

Mai fac câţâva paşi, prefer să mă aşez pe o bancă de culoare verde pentru a admira toamna în toată splendoarea ei. Mă cuprinde o linişte profundă, abia dacă mai aud claxoanele maşinilor, sau vocile copiilor ce zburdă pe aici.

O frunză desprinsă din pletele toamnei , cade valsând sub adierea vântului şi mi se asează pe braţe, apoi o iau şi o aşez peste covorul de frunze . A fost ultimul ei zbor pe aripi de vânt din aceasta toamnă.

În această atmosferă autumnală, mă gândesc ca orice început are un sfârşit…

E târziu! Ma despart de parcul meu preferat si-mi indrept pasii spre casa. Insa toamna e pretutindeni. Despartirea e numai o impresie, un sentiment, o iluzie.

Ma îndrept spre staţie. Aştept. Doar câţiva oameni mai sunt în aşteptarea transportului.

Urc în transport şi mă aşez pe scaun. Privesc pe geam. Toamna mă urmăreşte şi aleargă după microbusul grăbit. Eu zâmbesc şi mă gândesc, de ce aleargă, doar va mai rămâne pe acest meleag încă două luni.

Eram în cea de-a 20 –cea toamnă, când pentru prima dată mă îndrăgostisem de singurătate.

Sursa foto: http://www.timpul.md/articol/miros-de-toamna----27009.html